Există o diferență surprinzătoare între săritură și cădere, în care oposumul de zahăr devine un adevărat pilot.
Membranele pielii de pe părțile laterale ale corpului său se transformă în suprafețe aerodinamice perfecte care îi permit să parcurgă până la 50 de metri într-un singur zbor, informează .
Aceste animale nu planifică la întâmplare – ele controlează cu măiestrie traiectoria folosindu-și coada drept cârmă și modificând tensiunea membranelor. Mișcările ușoare ale picioarelor le permit să zboare în jurul obstacolelor și să aterizeze exact pe trunchiul de copac ales.
Pixabay
Un zoolog pe care îl cunosc a demonstrat odată un calcul uimitor: cu propria sa greutate de 150 de grame, un oposum poate purta în zbor o încărcătură suplimentară de aproape aceeași greutate. Este ca și cum un om ar putea zbura cu un alt adult pe umeri.
Înainte de a sări, animalul evaluează cu atenție distanța până la țintă, țintind literalmente cu tot corpul său. El ia în considerare nu numai distanța, ci și curenții de aer, deși nu realizează acest lucru în termeni umani.
Am avut ocazia să observ într-o rezervație australiană cum o mamă oposum și-a învățat puiul să zboare corect. Ea a început cu zboruri scurte între copaci apropiați, mărind treptat distanța.
Membranele lor nu sunt doar falduri de piele, ci un organ complex cu fibre musculare care le permit să modifice curbura suprafeței. Această structură face din fiecare oposum un deltaplan viu creat de evoluție.Zborul de noapte necesită o coordonare excepțională – în întuneric, animalele se bazează pe vedere, auz și atingere în același timp. Vibrațiile speciale de pe bot și picioare le ajută să simtă curenții de aer și apropierea de obstacole.
Arta lor de a zbura nu este doar un mod de a se mișca, ci un întreg limbaj al mișcării. Urmărind acești acrobați nocturni, ne dăm seama cât de ingenioasă poate fi natura în soluțiile sale.
Citește și
- Cum sparge nucile un papagal ara: o abordare inginerească a nutriției
- De ce un axolotl nu devine adult: secretul tinereții veșnice
