Observăm doar că am întârziat cinci minute, dar este ca și cum nu am vedea ceașca de cafea fierbinte pusă pe masă înainte de muncă.
Atenția noastră se îndreaptă către lipsuri, în timp ce actele zilnice de îngrijire se dizolvă în fundal și încetează să mai fie observate, relatează .
Psihologii spun că creierul uman este proiectat în așa fel încât se obișnuiește rapid cu lucrurile bune, luându-le ca pe un dat, în timp ce evenimentele negative sunt fixate ca o amenințare. Acest sistem străvechi de supraviețuire în relațiile moderne se dovedește a fi o otrăvire lentă a atmosferei în cuplu.
Un partener ale cărui eforturi mici, dar regulate, rămân neapreciate își pierde în cele din urmă motivația de a le face, simțindu-se neapreciat. Recunoștința neexprimată nu este doar uitare, este o formă de zgârcenie emoțională.
Ea creează un vid în care orice mică omisiune se umflă până la dimensiunea unei catastrofe, deoarece nu există un stoc de pozitivitate în fondul său. Cercetările în domeniul psihologiei pozitive arată că cuplurile care își exprimă în mod regulat aprecierea unul față de celălalt sunt mult mai rezistente la stres și conflicte.
Legătura lor este alimentată constant de acte mici, dar importante de respect reciproc. Aducerea acestei resurse înapoi într-o relație este mai ușoară decât pare.
Nu trebuie să faceți scene grandioase de recunoștință – este suficient să observați și să exprimați un mic detaliu. „Mulțumesc că ai spălat vasele”, „Apreciez că m-ai ascultat chiar dacă și tu erai obosit”. Aceste fraze sunt ca niște picături care ascut piatra neîncrederii.
Ele vă reamintesc amândurora că nu sunteți unități funcționale, ci oameni vii a căror grijă reciprocă nu trece neobservată.
Citiți și
- A trăi cu ochii pe alții: cum presiunea socială distruge relațiile din interior spre exterior
- De ce ne îndrăgostim de cei care sunt diferiți de noi: magnetismul contrariilor
