În relațiile amoroase, cuvântul „limite” este adesea perceput ca ceva rece și distant, ca și cum ar fi un zid de cărămidă care se ridică între inimi.
De fapt, limitele personale sănătoase sunt mai degrabă ca o membrană semipermeabilă: ele protejează lumea interioară de intruziune, dar vă permit să oferiți și să primiți iubire, relatează .
Lipsa unor limite clare duce la fuziunea emoțională, în care partenerii nu mai realizează unde se termină sentimentele lor și unde încep ale celuilalt. Ei își asumă responsabilitatea pentru stările de spirit ale iubitului, își sacrifică propriile nevoi pentru a mulțumi și ajung să acumuleze resentimente colosale.
Pixabay
Aceasta nu este iubire, ci o formă de co-dependență. Capacitatea de a spune „nu”, „acest lucru nu este potrivit pentru mine” sau „am nevoie să fiu singur” este un act de respect pentru sine și pentru relație.
Este o declarație sinceră a limitelor tale care nu permite resentimentelor să se acumuleze în tăcere. Un partener care te prețuiește va accepta aceste limite nu ca pe o respingere, ci ca pe niște instrucțiuni despre cum să te descurci cu lumea ta interioară.
Mulți oameni se tem că, afirmându-și limitele, vor părea dificili și vor fi abandonați. Paradoxul este că regulile clare și articulate sunt cele care creează o atmosferă de siguranță în care înflorește încrederea.
Incertitudinea și ignorarea constantă a disconfortului repugnă mult mai mult. Experții în relații subliniază: limitele nu trebuie doar enunțate, ci și aplicate în mod consecvent.
Dacă spui că insultele într-o discuție sunt inacceptabile pentru tine, dar le ierți de fiecare dată, îți înveți partenerul că vorbele tale nu înseamnă nimic. Acțiunile sunt întotdeauna mai puternice decât declarațiile.
Din experiență personală: mult timp mi-a fost teamă să îi spun partenerului meu foarte sociabil că, după săptămâna de lucru, am nevoie vitală de o jumătate de zi de liniște deplină pentru mine. Când mi-am făcut curaj să-i explic nu ca pe o respingere a lui, ci ca pe o nevoie a sistemului meu nervos, nu numai că a înțeles, dar a început să prețuiască și el acest „timp privat”.
Limitele nu sunt o modalitate de a-ți ține partenerul la distanță, ci un instrument pentru a defini o zonă de confort reciproc. Ele răspund la întrebarea: cum putem fi împreună și să rămânem noi înșine?
Este un dialog constant și foarte intim între două lumi care au ales să se atingă, dar să nu se consume reciproc. Relațiile durabile nu sunt construite de două jumătăți care nu pot trăi una fără cealaltă, ci de doi oameni întregi care au ales să fie împreună.
Iar limitele clare și sănătoase sunt cele care ajută la menținerea acestei integrități, făcând din uniune nu o cușcă, ci o casă spațioasă comună în care fiecare are propria cameră.
Citește și
- De ce chimia nu este încă destinul: cum să distingi pasiunea de compatibilitate
- Ce ascunde zona noastră de confort: cum frica de vulnerabilitate fură intimitatea
