Intrăm într-o nouă relație crezând cu naivitate că începem cu o tabula rasa.
De fapt, ducem după noi bagaje invizibile – valize pline cu experiența relațiilor anterioare, reguli de supraviețuire în ele și cicatrici ale rănilor vechi, relatează corespondentul .
Și de multe ori, în loc să despachetăm acest bagaj, îl facem pe noul partener să-l care pentru noi. Psihologii numesc acest fenomen transfer – transferul inconștient al comportamentelor și așteptărilor din trecut către persoana actuală.
Pixabay
S-ar putea să fii supărată pe el pentru formulările vagi din mesaje, pentru că partenerul anterior te-a înșelat în acest fel. Sau să cereți dovezi excesive de fidelitate, pentru că ați fost trădată cândva.
Nu te lupți cu persoana reală din fața ta, ci cu umbrele de ieri. Primul pas spre vindecare este să recunoști sincer: da, am această povară.
Nu este rușinos, este uman. Este rușinos să faci pe altcineva să plătească pentru păcatele celor care au plecat deja din viața ta.
Trebuie să înveți să distingi unde se termină partenerul trecut și unde începe cel prezent, unde este realitatea obiectivă și unde este propria ta proiecție tulburătoare. Vă ajută să vă puneți o întrebare simplă atunci când emoțiile sunt mari: „La ce anume din ceea ce se întâmplă *acum* reacționez?”.
Răspunsul este adesea surprinzător: nu reacționați la acțiunea partenerului dumneavoastră, ci la o teamă născută într-o altă poveste. Recunoașterea acestei deconectări este jumătate din bătălie.
O femeie, după un divorț dureros în care soțul o critica constant, era panicată să îi arate proiectele de lucru partenerului ei într-o nouă relație. Când și-a făcut curaj să-i explice motivul fricii sale, el nu i-a lăudat imediat munca.
El a spus pur și simplu: „Mulțumesc că ne-ai împărtășit. Hai să facem o înțelegere: voi fi întotdeauna sincer în legătură cu părerea mea dacă mi-o ceri. Iar dacă nu-mi ceri, te voi susține”.
Acest acord a înlăturat o povară veche. Confruntarea cu trecutul este o provocare interioară personală. Terapia, jurnalul, analiza factorilor declanșatori sunt instrumente pentru a vă despacheta valizele.
Noul partener nu trebuie să vă fie terapeut. Rolul lui sau al ei este de a fi un martor înțelegător și susținător al vindecării tale, nu interpretul principal al piesei.
Încrederea se construiește nu atunci când nu ai traume, ci atunci când tu, avându-le, știi cum să vorbești despre ele fără a transfera responsabilitatea pentru consecințele lor asupra altuia. „Mi s-a întâmplat și mie, așa că uneori pot fi precaută. Aceasta este povestea mea și lucrez la ea” – o astfel de frază creează mult mai multă intimitate decât așteptarea în tăcere ca vechiul scenariu să se repete.
Trecutul încetează să te mai controleze nu atunci când îl ștergi, ci atunci când îi recunoști la vedere toate fantomele și nu le mai confunzi cu oamenii vii din prezent. O nouă relație nu este un refugiu împotriva vechilor dureri, ci o țară separată în care trebuie să intri ușor, trecându-ți bagajele prin vamă.
Citește și
- Cum să supraviețuiești fără reciprocitate: de ce nu te poți forța să te dezamăgești
- De ce să-ți impui limitele: de ce „nu” este despre iubire, nu despre egoism
