Inima, din păcate, nu se oprește la apăsarea unui buton, precum un serial TV plictisitor.
Dragostea neîmpărtășită este ca un cutremur intern: lumea s-a prăbușit, iar toți cei din jur par să sufle doar un curent de aer, relatează corespondentul .
Încercările de a „pune stăpânire” și de a „șterge persoana din memorie” sunt sortite eșecului, pentru că nu se luptă cu cauza, ci cu efectul. Psihologii spun că durerosul acestei situații constă nu numai în pierderea obiectului de adorație, ci și în prăbușirea întregului univers al posibililor „noi”.
Pixabay
Creierul este forțat să distrugă viitorul proiectat, iar acest proces este dureros și nu rapid. A-ți cere uitarea instantanee este ca și cum ai certa un os pentru că se vindecă prea încet.
Primul lucru de făcut este să nu vă mai reproșați că simțiți. A te învinovăți pentru „negestionabilitatea” inimii tale nu face decât să înrăutățească suferința, creând un cerc vicios al durerii. Recunoașteți faptul simplu și amar: suferiți chiar acum. Aceasta nu este o slăbiciune, ci o mărturie a capacității tale de a simți profund.
Încercările de a fi imediat „prieteni” sau de a continua să comunicați „ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat” sunt cel mai adesea o formă de autotortură. Ele mențin rana deschisă fără a-i permite să înceapă să se vindece. Distanța temporară nu este o dramă, ci o condiție necesară pentru resetarea propriei lumi emoționale.
O cunoștință care a avut o experiență similară avea un ritual: de fiecare dată când îl cuprindea un val de dor, nu încerca să îl oprească, ci seta un cronometru pentru 15 minute. Își permitea să se cufunde în amintiri și suferință, iar când cronometrul suna, se ridica și mergea să facă ceva simplu din punct de vedere fizic: spăla vasele, călca cămășile, făcea o plimbare vioaie.
Acest lucru nu a îndepărtat durerea, dar m-a învățat cum să trăiesc în ea fără să mă înec în ea. Este important să nu demonizezi pe cineva care nu te-a iubit. Ura și resentimentele sunt un atașament la fel de puternic ca adorația.Ele continuă să te țină într-o lesă emoțională, doar că cu un semn diferit. Renunțarea înseamnă să permiți persoanei să fie doar o parte neutră a trecutului tău, fără etichete emoționale ostentative.
Nu vă temeți de plictiseala și goliciunea care apar după ce un sentiment puternic pleacă. Nu este sfârșitul, ci un spațiu eliberat. În această liniște, lipsită de gânduri intruzive despre celălalt, începeți treptat să vă auziți din nou, dorințele care au fost mult timp neglijate.
Dragostea neîmpărtășită este ca o ancoră agățată pe o navă fantomatică. Pentru a naviga mai departe, ancora trebuie ridicată, chiar dacă acest lucru presupune tăierea frânghiei. Această operațiune necesită timp și efort, dar abia după aceea vei constata că vasul tău este încă pe linia de plutire și capabil să prindă vânturi noi.
Citește și
- De ce să-ți afirmi limitele: de ce „nu” este despre iubire, nu despre egoism
- De ce chimia nu este destinul: Cum să distingi pasiunea de compatibilitate
