Starea în care gândurile despre un partener devin obsesive, iar mesajele sale text devin sensul întregii zile, este adesea trecută drept apogeul sentimentelor.
De fapt, această preocupare febrilă pentru o altă persoană nu prea are de-a face cu un atașament sănătos – este o dependență tulburătoare mascată drept iubire, relatează .
Diferența este fundamentală: iubirea este construită pe dorința de a împărtăși viața cu o persoană, în timp ce atașamentul anxios este construit pe o nevoie dureroasă ca acea persoană să umple un gol interior. Prima oferă un sentiment de expansiune și bucurie, a doua restrânge lumea la un singur obiect și aduce o pendulare agonizantă între euforie și panică.
Pixabay
Anxietatea în relații își are adesea rădăcinile în experiențele din copilărie, când dragostea unui părinte nu era necondiționată, ci condiționată – trebuia „câștigată” printr-un comportament bun. Adultul proiectează acest model asupra partenerului său, citind constant amenințarea respingerii și încercând să fie „perfect” pentru a nu fi abandonat.
Este o cursă epuizantă, fără linie de sosire. Un marker clar al acestei conexiuni este sentimentul că viața își va pierde sensul fără această persoană.
Nu îl iubești pe el, ci sentimentul de siguranță (deși iluzoriu) pe care ți-l oferă. El devine un drog, iar atenția lui – singura doză care poate ușura sevrajul propriei tale inferiorități.
Psihologii subliniază că în relațiile sănătoase există loc pentru plictiseală, liniște și încredere în viitor. Într-o relație dependentă, plictiseala este insuportabilă – ea trebuie imediat să umple pauza cu o nouă dovadă de sentimente, o scenă, o clarificare a relației.
Odihna este percepută ca calmul periculos dinaintea furtunii. Am urmărit odată cum o prietenă se zbătea fără să primească un răspuns rapid la un mesaj de la un bărbat. Fantezia ei îi zugrăvise întreaga viață cu altcineva într-o oră, deși el era doar la o întâlnire. Acest incident a determinat-o să meargă la un terapeut, unde a descoperit că rădăcina problemei era frica abandonuldin copilăria mea.
Lucrul cu acest tip de anxietate începe prin mutarea atenției de la partenerul tău la tine. Cine erai tu înainte să-l cunoști? Ce vă aducea bucurie în afară de atenția lui?
Revenirea treptată la interesele și hobby-urile tale nu înseamnă trădarea iubirii, ci construirea unei baze sănătoase pentru aceasta. Îți construiești propria lume, nu aștepți să fii lăsată să intri în cea a altcuiva.
Adevărata intimitate este posibilă doar dintr-o poziție de integritate interioară, atunci când poți spune: „Sunt bine cu tine, dar voi fi bine și fără tine”. Sună înfricoșător, dar această libertate devine fundația pe care poate fi construită o uniune matură, nu o relație simbiotică a două jumătăți care tremură de teama de a se pierde una pe cealaltă.
Citește și
- Cum să nu mai fii salvamar: de ce sacrificiul tău dăunează iubirii
- De ce ai nevoie de o relație cu tine însuți: de ce singurătatea este o abilitate, nu o sentință
