Sfatul de a „lucra la relații” a devenit atât de banal încât rareori ne gândim la adevărata sa semnificație.
Uneori, această „muncă” se transformă într-o reparație fără sfârșit a unei structuri șubrede, în care în fiecare zi trebuie să batem cuie noi în crăpături vechi, relatează un corespondent .
Dar imaginați-vă un cuplu care analizează constant cine cât a investit, împarte meticulos treburile casnice și participă la sesiuni de formare în comunicare doar pentru a vorbi la cină. Undeva în acest vârtej de eforturi, însăși esența – sentimentul de viață – se pierde.
Pixabay
Psihoterapeuții spun tot mai des că tensiunea constantă și hipercontrolul pot fi semne ale unei anxietăți adânc înrădăcinate, mai degrabă decât o rețetă pentru succes. Relațiile care necesită o „muncă” neîncetată sunt ca o plantă care este scoasă zilnic din ghiveci pentru a-i verifica rădăcinile.
Creșterea naturală într-o astfel de situație este pur și simplu imposibilă. Iubirea, ca și încrederea, este o stare de pace și acceptare, mai degrabă decât rezultatul unui efort minut cu minut.
Autorul cărții The Paradox of Passion (Paradoxul pasiunii) Dean Delis remarcă faptul că urmărirea obsesivă a armoniei o distruge adesea prin crearea unei presiuni inutile. Încercarea de a discuta și de a rezolva lucrurile ucide uneori spontaneitatea și nebunia ușoară fără de care un sindicat devine un contract plictisitor.
Atunci când unul dintre parteneri insistă să „muncească” constant, iar celălalt rezistă intern, se ajunge la un dans dinamic clasic al urmăritorului și al distanțatorului. Cu cât primul presează mai activ, cu atât cel de-al doilea se îndepărtează, iar cercul vicios se închide.
Ce se întâmplă dacă oprim această cursă pentru o vreme? La început, poate exista confuzie și chiar panică: ce să facem acum? Cum putem trăi dacă nu „muncim”? În această tăcere încep să răsară răspunsurile.
S-ar putea să descoperiți că multe lucruri mici și enervante pur și simplu nu merită discutate, iar adevăratele probleme se află mult mai adânc decât la nivel domestic. Uneori, sub aparența de „muncă în relație” se ascunde teama de a înfrunta adevărul simplu – s-ar putea să nu fiți pe aceeași pagină.
Prin încetarea irosirii energiei în stingerea momentană a incendiilor, un cuplu este capabil să vadă imaginea de ansamblu. Le place ceea ce văd? Vor să meargă în aceeași direcție sau au tras căruța în direcții diferite tot timpul?
Respingerea muncii compulsive nu este un apel la pasivitate și îngăduință. Mai degrabă, este o schimbare de paradigmă de la lupta pentru relații la cultivarea atentă a unui spațiu comun în care toată lumea are dreptul să respire.O uniune sănătoasă seamănă mai mult cu o plimbare cu barca împreună, în care uneori trebuie să vâsliți sincronizați, iar alteori puteți sta pe fund și să vă uitați la nori, având încredere în curent. Vâslitul constant este epuizant, iar lenea constantă duce la apă puțin adâncă.
Cheia este să fiți capabili să simțiți ritmul și pe celălalt, mai degrabă decât să urmați un program rigid de antrenament. Încrederea în partener și în viață în general poate face uneori minuni pe care munca grea de sub un băț nu le va realiza niciodată.
Încercați să înlocuiți cuvântul „muncă” cu „atenție” timp de cel puțin o săptămână. Nu pentru a lucra la relația ta, ci doar pentru a fi atent în ea – la tine, la partenerul tău, la sentimentele care apar între voi. Diferența va deveni tangibilă aproape imediat.
Veți fi surprinși cât de multă energie va fi eliberată pentru bucurii simple: o plimbare împreună, o contemplare tăcută a apusului de soare sau o glumă prostească care vă face pe amândoi să râdeți. Din aceste momente, nu din întâlnirile de raport, se face adevărata intimitate.
Poate că veți ajunge la concluzia că „munca” este încă necesară, dar punct cu punct – pe probleme specifice și importante pentru amândoi. Iar în restul timpului relația voastră doar va trăi, va respira și se va dezvolta în ritmul ei natural.
În acest firesc și se află secretul uniunilor lungi și fericite, care din exterior par un miracol inexplicabil. În realitate, este vorba pur și simplu de curajul de a renunța la controlul inutil și de a lăsa lucrurile să fie așa cum sunt.
Citește și
- De ce sunt necesare obiective comune: cum salvează cauza comună de la divorțul domestic
- Ce se întâmplă dacă ignori gelozia: Cum o emoție oarbă poate deveni un semnal de alarmă
