Părinții văd adesea un câine sau o pisică ca un instrument de parenting, un manual viu de biologie și bunătate.
Cu toate acestea, un animal nu este un constructor pedagogic, ci o creatură vie cu propriul său caracter și nevoi, potrivit unui corespondent .
Sarcina principală a responsabilității va cădea în cele din urmă asupra adulților, iar copilul va deveni un observator sau, în cel mai bun caz, un asistent. Acesta este un aspect pe care multe familii îl subestimează cu sinceritate.
Pixabay
Un copil, mai ales unul mic, este incapabil fizic și psihologic să ofere animalului de companie tot ceea ce are nevoie. Plimbări regulate pe orice vreme, cheltuieli financiare pentru un veterinar, luarea de decizii dificile – aceasta este zona adulților.
Promisiunile de genul „voi face totul singur” sunt de obicei spulberate de realitate după câteva săptămâni. Atunci animalul riscă să devină o povară sau, mai rău, o sursă de conflict.
Dar aici se află o mare oportunitate. Nu este necesar să ne așteptăm ca copilul să devină un stăpân exemplar pe cont propriu. Este mult mai productiv să acționați ca un mentor.
Puteți delega sarcini specifice, gestionabile și regulate: umplerea bolului cu apă, jocuri, periaj. Cheia este să lucrați împreună, nu doar să delegați.
Din experiența mea, aducerea unui cățeluș într-o familie cu un adolescent nu a fost atât de mult o lecție de responsabilitate pentru fiica mea, cât o lecție de răbdare și empatie pentru noi toți. Am trecut împreună prin dificultățile antrenamentului la toaletă și ne-am bucurat împreună la primele succese.
Copilul nu a văzut un animal „de pluș” drăguț, ci un proces complex de adaptare a unei creaturi vii, care este complet dependentă de noi. Animalul îl învață pe copil lucruri mult mai subtile decât simpla curățenie.
Este limbajul comunicării non-verbale: înțelegerea momentului în care pisica vrea să fie singură și când este gata să se joace. Este respectul pentru spațiul personal și nevoile altor persoane.
Este prima experiență de îngrijire a cuiva care este mai slab și lipsit de apărare. Aceste lecții sunt discrete, dar, prin urmare, și mai valoroase. Conflictele legate de promisiunile neîndeplinite sunt un test decisiv pentru relațiile de familie.
Ele arată dacă adulții pot negocia, redistribui volumul de muncă, face compromisuri. Animalul de companie devine centrul în jurul căruia se construiește un nou sistem de interacțiune familială.
Iar acesta este, poate, cel mai important și neașteptat rezultat al apariției sale în casă. Dacă totul este făcut în mod conștient, animalul de companie devine un adevărat membru al familiei și cel mai loial prieten pentru copil.
Dar această prietenie crește nu din ordinul „ai grijă de el”, ci din atmosfera generală de dragoste și respect pentru animalul de companie, creată în primul rând de adulți. Abia atunci copilul învață cu adevărat ce sunt afecțiunea necondiționată și responsabilitatea reală.
Citește și
- De ce câinele tău are nevoie de mai mult decât o plimbare: arta plimbării conștiente
- De ce pisica ta se plictisește fără o întreagă „grădină zoologică”: adevărul ascuns despre îmbogățirea mediului
