Se crede în general că prima aniversare este o linie magică dincolo de care un adolescent ciudat se transformă instantaneu într-un câine adult.
Realitatea este mult mai complexă și mai interesantă, potrivit unui corespondent .
Maturitatea fizică, când se închid zonele de creștere și se formează osul, intervine în momente foarte diferite la rase diferite – de la 8 luni la terrierii mici la 2-2,5 ani la giganți precum mastiff-ul.
Maturizarea psihologică se desfășoară după un calendar propriu, neliniar. Un câine poate ajunge la pubertate până la vârsta de un an, dar își poate păstra comportamentul infantil, de cățel și labilitatea emoțională pentru o perioadă foarte lungă de timp.
Această perioadă este adesea însoțită de testarea limitelor, „uitarea” comenzilor deja învățate, ceea ce este confundat cu încăpățânarea. De fapt, creierul animalului de companie pur și simplu se reconectează.
Experții kinologi vorbesc despre importanța perioadei de „tranziție”, care durează de la 8 la 18 luni. Acesta este momentul în care se stabilesc tiparele de comportament care vor rămâne cu câinele toată viața.
Socializarea continuă și dresajul consecvent sunt mai importante acum decât la începutul perioadei de cățeluș. Acesta este momentul pentru a pune bazele unei relații solide, nu pentru a spune: „A crescut, își va da seama singur.
Riesenschnauzerul meu la vârsta de un an și jumătate a început brusc să fie panicat de zgomotul unui camion de gunoi, deși înainte era indiferent. Chinologul mi-a explicat că aceasta este o „regresie” tipică – o percepție accentuată a lumii, caracteristică juniorilor.
Nu l-am certat, ci l-am obișnuit treptat cu înregistrări ale sunetelor înspăimântătoare de acasă, consolidând asociațiile pozitive. Panica a regresat, făcând loc precauției.
Rasele mari și uriașe sunt deosebit de vulnerabile în această stare „suspendată”. Mărimea lor impresionantă îi păcălește pe proprietari să se aștepte la o judecată la fel de impresionantă.
Dar psihicul unui danez de doi ani poate fi încă psihicul unui cățeluș în corpul unui atlet adult. Exercițiul inadecvat în această perioadă poate deteriora articulațiile, iar suprasolicitarea psihologică poate forma nevroze.
Schimbarea dinților, furtunile hormonale, căutarea locului său în ierarhia haitei-familie – toate acestea sunt etape ale unei călătorii lungi. Reperul maturizării nu ar trebui să fie un calendar, ci un set de factori: stabilitatea sistemului nervos, capacitatea de autocontrol, formarea finală a blănii.
Unii câini rămân „tineri la suflet” până la bătrânețe și există o frumusețe în asta. Înțelegerea acestei maturități eșalonate în timp schimbă abordarea parentingului.
Este nedrept să ceri rezistența și concentrarea unui campion olimpic de la un câine de un an. Este mult mai productiv să lucrăm la construirea unui raport și a încrederii reciproce, canalizând ușor energia în direcția corectă. Maturizarea nu este o apăsare de buton, ci un răsărit lin.
Acceptarea acestui fapt salvează o mulțime de stres și frustrare. Când îți vezi animalul de companie adult entuziasmat ca un cățeluș la vederea primei zăpezi sau apărând casa de aspirator cu o importanță prefăcută, îți dai seama că copilăria nu s-a terminat.
Ea s-a transformat pur și simplu în personalitatea unică pentru care totul a fost conceput. Și acesta este poate cel mai valoros rezultat al lungului drum al maturizării.
Citește și
- De ce mâncarea uscată este mai mult decât pelete: ecosistemul ascuns în bolul prădătorului tău
- Obțineți un animal de companie pentru copilul dumneavoastră? Pregătiți-vă pentru lecții neașteptate de responsabilitate
