Se obișnuiește să se compătimească o pisică a cărei lume este limitată la un apartament, atribuindu-i un dor de câmpuri și păduri necunoscute.
Cu toate acestea, pentru un animal născut și crescut în interior, strada nu este un paradis pierdut, ci o lume haotică, amenințătoare și stresantă, potrivit unui corespondent .
Instinctele sale nu s-au stins, dar împlinirea lor a fost redirecționată cu succes către stimulii domestici disponibili. Încercarea de a lăsa o astfel de pisică „la plimbare” se soldează adesea cu panică, răniri sau pierderi.
Un animal de companie care nu este conștient de mirosurile, sunetele și pericolele din mediul exterior este dezorientat. Nu are nicio hartă a terenului, nicio ascunzătoare dovedită, nicio experiență de interacțiune cu alte animale. Aceasta nu este o eliberare, ci un test brutal de supraviețuire rapidă pentru care nu a fost pregătit.
Paradoxul este că pisica de interior, lipsită de nevoia de a lupta pentru existență, este cea care trăiește adesea mult mai mult decât „sora” ei de stradă sau de libertate. Ea nu este amenințată de mașini, câini, oameni cruzi, momeli otrăvite și infecții.
Lumea ei este previzibilă și sigură, ceea ce este o nevoie de bază pentru orice creatură vie. Veterinarii confirmă că durata medie de viață a „animalelor de casă” este semnificativ mai mare.
Există două pisici și sunt complet diferite. Idealul său este o canapea caldă și o rutină zilnică stabilă. Cea de-a doua, luată ca un bebeluș, se uită ocazional cu interes prin ușa întredeschisă. Dar curiozitatea sa este ușor satisfăcută de priveliștea de la fereastră sau de accesul la balconul vitrat.
Cheia armoniei se află în îmbogățirea calitativă a spațiului interior discutată anterior. Verticalele, seturile de joacă, hrănitoarele interactive și socializarea regulată satisfac pe deplin nevoia de mișcare, vânătoare și explorare.
Sarcina stăpânului nu este să împingă animalul de companie într-o lume pe care nu o înțelege, ci să îi facă lumea cunoscută bogată și interesantă. Pentru pisicile care se străduiesc insistent să depășească limitele apartamentului, există un compromis – hamul și lesa.
Dar obișnuirea cu acestea necesită multă răbdare și ar trebui să înceapă de la o vârstă fragedă. O plimbare devine o explorare pe îndelete, controlată, a celui mai apropiat tufiș, sub supravegherea dumneavoastră. Este o modalitate provocatoare, dar posibilă, de a-i oferi animalului dvs. de companie experiențe noi fără a-l pune în pericol.
Este important să rețineți că o pisică este un animal teritorial. Bunăstarea sa nu se măsoară în hectare de teren controlat, ci în profunzimea familiarității și a sentimentului de control total asupra teritoriului său cheie – casa.
Certitudinea că există întotdeauna hrană, apă, adăpost și un loc sigur de odihnă este mai valoroasă pentru ea decât orice „libertate” abstractă. Aici, mila este o proiecție a valorilor umane asupra unei realități biologice diferite.
Adevărata responsabilitate nu este de a oferi animalului de companie ceea ce noi considerăm libertate, ci de a-i asigura o viață cât mai deplină, mai lungă și mai sănătoasă posibil în condițiile la care este adaptat. Iar pentru pisica domestică, aceste condiții sunt tocmai în limitele zidurilor familiare.
Citește și
- Când un cățeluș încetează să mai fie cățeluș: mitul primei aniversări
- De ce hrana uscată nu este doar pelete: ecosistemul ascuns în bolul prădătorului dvs.
