Adesea ne alegem un animal de companie pe baza descrierilor frumoase dintr-un standard sau a poveștilor prietenilor, uitând că în cadrul fiecărei rase există un spectru de individualitate.
Un câine crescut să vâneze în vizuină se poate dovedi a fi un familist liniștit, iar o bibilică decorativă – stăpâna unui temperament irepresibil de sportiv, relatează corespondentul .
Genele stabilesc potențialul, dar nu predetermină soarta finală. Multe dezamăgiri apar tocmai din cauza coliziunii așteptărilor cu o ființă vie reală.
Un proprietar care visa la un companion flegmatic pentru telenovelele de noapte nu poate face față energiei tânărului Labrador și îl numește „hiperactiv”. Dar problema nu este câinele, ci nepotrivirea ritmurilor de viață, care ar fi putut fi prevăzută printr-un studiu mai aprofundat nu numai al rasei, ci și al liniilor de reproducere specifice.
O experiență personală m-a făcut să mă răzgândesc. Ne-am luat un spaniel după ce am auzit despre câinii pentru păsări „de companie și confortabili”. Câinele nostru s-a dovedit a fi un gânditor încăpățânat cu un temperament independent, mai mult ca un terrier grijuliu.
Chinologul, uitându-se la pedigree-ul său, a indicat strămoși proveniți din linii de lucru, „de câmp”. Psihicul lor a fost modelat pentru a lua decizii pe cont propriu, nu pentru a se supune fără întrebări.
Cu pisicile, povestea este și mai subțire. O siameză este considerată „vorbăreață”, dar se poate uita în tăcere de pe pervazul ferestrei toată ziua. O persană este numită „couch potato”, dar brusc manifestă un mare interes pentru importul de jucării.
Concentrarea pe aparențe și pe dicționarele generale de trăsături de caracter este un mod sigur de a nu înțelege pe cineva care trăiește cu adevărat alături de tine. Trebuie să observați, nu să etichetați.
Munca crescătorilor responsabili vizează tocmai fixarea nu doar a exteriorului, ci și a unui temperament stabil și previzibil. Cumpărând un cățel „din mână” sau dintr-o împerechere aleatorie, obțineți o loterie, în care se amestecă genele și destinele strămoșilor necunoscuți.
Rasa într-un astfel de caz este doar un înveliș exterior, în spatele căruia se poate ascunde orice. Este mai important să nu căutați rasa perfectă, ci animalul dumneavoastră individual.
Acest lucru necesită timp și un dialog sincer cu tine însuți: ce fel de persoană ești, care este rutina ta, câtă resursă interioară ești gata să oferi. O persoană activă care iubește joggingul va găsi un limbaj comun cu un Jack Russell, un dalmațian sau un câine ciobănesc, deoarece ritmurile lor vor coincide.
Rasa perfectă este un mit creat pentru a facilita categorizarea. În realitate, există doar compatibilitate perfectă între două personalități: umană și animală.
Ea se construiește pe baza adaptării reciproce, a respectului pentru particularitățile celuilalt și a dorinței de a învăța. Stereotipurile sunt sparte în primul rând în procesul acestei comunicări în direct.
Atunci când refuzi să urmezi orbește portretul standard și începi să vezi individualitatea, se întâmplă un miracol. Descoperi nu un „retriever tipic”, ci prietenul tău unic, cu obiceiurile sale amuzante, simțul umorului unic și un mod special de a-și exprima dragostea. Iar această descoperire merită toate listele de trăsături de personalitate pe care le-a făcut altcineva.
Citește și
- Creierul adormit al unui câine: de ce are nevoie de vise și ce experimentează
- Ce se întâmplă când toarcerea unei pisici este înregistrată pe film: o simfonie mută pentru sănătate
