Cuvântul „a ierta” aici este prea simplist și unilateral.
Este vorba mai degrabă de a trece prin iadul trădării și de a găsi puterea de a construi o nouă relație cu această persoană sau de a renunța cu demnitate, relatează corespondentul .
Nu este vorba de un act de milă dintr-o singură etapă, ci de un maraton lung și epuizant, în care linia de sosire nu este o întoarcere în trecut, ci nașterea unei noi realități. Primul lucru de realizat este că decizia de a rămâne nu este o slăbiciune, ci o alegere care necesită o forță extraordinară.
Ea trebuie să fie conștientă, să nu fie determinată de teama de singurătate, dependență financiară sau milă. Se bazează pe răspunsul la două întrebări: de ce s-a întâmplat și ce sunt amândoi dispuși să schimbe pentru a preveni ca acest lucru să se întâmple din nou.
Terapeuții care lucrează cu crizele de încredere subliniază: infidelitatea este rareori cauza unei rupturi. Ea este un simptom al unei probleme sistemice în relație: intimitate pierdută, resentimente acumulate, nevoi nespuse.
Fără a deschide această „pustule”, iertarea devine doar punerea unui chit peste o crăpătură care, inevitabil, va răsări din nou. Procesul de restaurare începe cu încetarea completă a tuturor minciunilor.
Toate cărțile trebuie să fie puse pe masă, la întrebări trebuie să se răspundă sincer, chiar dacă acestea dor. Adevărurile pe jumătate sau ascunderea detaliilor pun o mină de timp sub viitor, făcându-l fantomatic.
Cel care a înșelat trebuie să-și asume 100% responsabilitatea pentru ceea ce a făcut. Explicații da, scuze nu.
Fraze precum „nu m-ai înțeles” sau „nu am făcut sex” transferă vina asupra partenerului, făcându-l complice la propria trădare. Este o fundătură.
Se impun pentru prima dată reguli de joc noi, foarte stricte: transparență totală, acces la comunicare, poate un refuz temporar al unor tipuri de socializare. Nu este vorba de o condamnare veșnică, ci de „cârje” pentru ruperea încrederii, care pot fi apoi aruncate.
Este interzisă folosirea înșelăciunii ca monedă de schimb în disputele viitoare. Dacă alegeți să rămâneți, atunci lucrați la viitor, nu vă țineți partenerul în datorii eterne.
Recriminările constante anulează toată munca grea de reconstrucție. Ajutorul extern este esențial – un psiholog care să acționeze ca un martor imparțial și să vă ghideze prin durere.
El sau ea nu vă va lăsa să rămâneți blocați în rolurile de „victimă” și „călău”, ajutându-vă să transformați experiența traumatică în material de creștere. obiectivul nu este să readuceți vechile relații.
Ele sunt moarte. Scopul este de a crea altele noi, pe o bază diferită, cu tot adevărul brutal în minte.
Vor fi oameni diferiți și o uniune diferită – poate mai onestă, dar cu siguranță mai fragilă și care are nevoie de o manipulare atentă. Uneori, în acest proces realizezi că poți ierta, dar nu poți continua împreună.
Încrederea este ca sticla: o poți lipi la loc, dar fisurile vor fi întotdeauna vizibile și integritatea nu va mai fi aceeași. Și acesta este, de asemenea, un rezultat demn, curajos.
Dacă se construiește un nou pod, acesta este adesea mai puternic decât cel vechi, pentru că ați trecut prin cele mai grele momente și nu v-ați împrăștiat. Cunoașteți laturile întunecate ale celuilalt și le-ați îmbrățișat.
Dar aceasta nu este o poveste care ar trebui spusă ca un model de urmat. Este o alegere personală, grea, al cărei preț este cunoscut doar de voi doi.
Citește și
- Ce se întâmplă dacă cercul tău de prieteni nu ți-a acceptat partenerul: când dragostea trece testul mediului
- De ce partenerul tău încetinește când tu trebuie să alergi: dacă viteza vieții a provocat discordie
