Nu vă certați, nu înșelați, vă îndepliniți cu fidelitate rolurile: el este furnizorul, ea este îngrijitoarea căminului.
Ei cresc, carierele lor sunt stabilite și deodată vine o tăcere înfiorătoare, relatează corespondentul .
De ce suntem împreună? Ce ne ține împreună acum că marile „proiecte” sunt finalizate? Acest vid existențial, când forma există, dar conținutul pare să fi dispărut, este mult mai înspăimântător decât scandalurile de profil, pentru că nu există tactici împotriva lui, niciun inamic cu care să luptăm.
Această criză este o etapă firească în dezvoltarea relațiilor pe termen lung, pe care psihologii o numesc uneori „sindromul cuibului gol” în sens extins. Atunci când elementele de bază externe dispar – nevoia de a crește copii, de a construi împreună o carieră, de a „supraviețui” – cuplul se confruntă cu o întrebare deschisă: ce suntem noi fără aceste sarcini?
Și adesea se dovedește că de-a lungul anilor de conviețuire ați uitat cum să fiți doar soț și soție, nu co-executori eficienți. S-ar putea să petreceți serile în aceeași cameră, dar să vă simțiți ca și cum ați fi separați de o sticlă groasă.
Conversațiile se reduc la discutarea facturilor și a planurilor copiilor pentru că par să nu mai existe subiecte pentru o conversație de la inimă la inimă. Ați devenit parteneri casnici grozavi, dar ați încetat să mai fiți iubiți și prieteni, iar această realizare vine cu amărăciune.
Terapeutul de familie Victor Kagan crede că această criză nu este sfârșitul, ci o șansă. „Cuplul este pus în fața unei alegeri: fie să recunoască faptul că uniunea lor și-a epuizat funcția și a fost doar un contract privind desfășurarea în comun a vieții de zi cu zi, fie să găsească curajul de a construi o nouă relație – nu mai din necesitate, ci prin alegerea liberă a doi oameni maturi”, spune el.
Pentru a alege a doua variantă, trebuie să începi cu o sinceritate dureroasă. Să vă recunoașteți reciproc acest gol, fără să dați vina unul pe celălalt. Să spuneți: „Cred că ne-am pierdut undeva de-a lungul anilor.
Suntem frumoși și liniștiți, dar a devenit prea liniște. Să încercăm să găsim noi sensuri, doar pentru că suntem noi”.
Gândiți-vă la ceea ce v-a legat la început, înainte de ipoteci și conferințe părinte-profesor. Ce idei nebunești ați visat atunci? Care erau visele tale atunci când lumea era la picioarele tale?
Poate că este timpul să scoateți acele vise vechi din dulap și să le revizitați într-o lumină nouă. Începeți să vă cunoașteți din nou.
Puneți întrebări pe care nu le-ați mai pus de ani de zile: „La ce vă gândiți înainte de a merge la culcare? De ce îți este frică? Ce carte citită anul acesta mi-ai recomanda?”. S-ar putea să descoperi că ai locuit alături de un străin care este, totuși, nebunește de interesant.
Creați un nou proiect comun, dar nu unul utilitar (renovări, dacha), ci unul semnificativ. Poate că este vorba despre voluntariat împreună, explorarea unui domeniu complet nou, scrierea pe blog despre hobby-ul tău sau doar un obiectiv de a vizita douăzeci de locuri noi într-un an.
Trebuie să vă simțiți din nou descoperitori, mai degrabă decât muzeografi ai propriei voastre vieți. Este important să readuceți elementul de nepracticitate și de joacă în relație.
Cheltuiți timp și bani nu pe ceva util pentru gospodărie, ci pe ceva care va încânta copilul interior: o excursie spontană, un curs de măiestrie în olărit, un salt cu parașuta. Adrenalina și depășirea împreună sunt excelente pentru eliminarea blocajelor emoționale.
Uneori, sensul se naște din revizitarea trecutului împreună. Răsfoiți albumele vechi, amintiți-vă momente amuzante și dificile. Reluați-vă reciproc istoria comună. Veți fi surprinși de cât de diferit vă amintiți, iar această descoperire poate fi începutul unui nou dialog.
Dacă nu vă puteți umple relația cu conținut nou pe cont propriu, ar putea merita să consultați un consilier matrimonial. Nu ca un medic pentru o relație bolnavă, ci ca un ghid către un teritoriu nou, neexplorat pentru amândoi – teritoriul parteneriatului conștient la vârsta adultă.
Depășirea acestei crize este un semn al maturității incredibile a unui cuplu. Este o tranziție de la o relație-funcție la o relație-valoare.
Rămâneți împreună nu pentru că sunteți obligați, ci pentru că, după ce ați trecut prin toate opțiunile, vă alegeți din nou unul pe celălalt – nu mai ca tovarăși în lupta vieții, ci ca tovarăși de drum într-o călătorie către noi orizonturi.
Și atunci tăcerea încetează să mai fie înspăimântătoare. Este plină de pace, înțelegere profundă și bucurie liniștită că, după toate drumurile pe care le-ați străbătut, încă mai aveți ceva despre care să vorbiți împreună, privind în aceeași direcție.
Citește și
- Ce se întâmplă când nu-ți mai compari partenerul cu alții: când iluzia unei „opțiuni mai bune” ruinează prezentul
- De ce durerea voastră nu devine a noastră: când pierderea desparte cuplurile în loc să le unească
